Hamcearca

Comuna Hamcearca este situată în extremitatea nordica a teritoriului GAL Muntii Macinului - Dunarea Veche, la 56 km distanţa de Municipiul Tulcea. Satele componente ale comunei sunt: Hamcearca - reşedinţa de comună, Balabancea, Nifon şi Căprioara.
Populaţia comunei Hamcearca este de 1414 locuitori. Suprafaţa administrativă a comunei este de 127,05 km2.
Hamcearca( Hancérca; Hangiarca (Korsak – 1849) a evoluat în jurul unei foste mănăstiri, situată la 5 km vord de satul Balabancea, astăzi dispărută. În secolele XVIII-XIX a fost locuit de turci, înlocuiţi de ucrainenii de pe Nipru, români şi ţigani. Prin 1896 se semnalau 298 locuitori, toţi ruşi. Balabancea (Balabanchioi) sat component al comunei la finele veacului al XIX-lea era centru de comună, administrând şi satele Hamcearca, Căprioara, Floreşti, Nifon şi Taiţa, cel din urmă fiind situat lipit de Nifon, care la acea vreme purta numele Ţiganca. Se presupune că a fost întemeiat de către turci în sec. XVIII. După informaţiile învăţătorului Marin Ghirindac (citat de D. Şandru), satul ar fi fost fondat pe la 1820, de către ruşii fugiţi din ţara lor, în apropierea unui sat mai vechi, turcesc, care purta acelaşi nume, la rândul său aşezat pe ruinele unei aşezări romane.

După 1878 locul turcilor sau ruşilor a fost luat de români, ţigani şi din nou ruşi, cei mai mulţi proveniţi din Basarabia. Satul Nifon (Taiţa, până în 1900, Ţiganca, între 1900-1913) sat de asemenea component al comunei Hamcearca, releva prin săpăturile arheologice efectuate la mijlocul veacului al XIX-lea două monumente romane dedicate zeiţei Diana. Primul a fost înălţat în anul 170 d.Hr. în sănătatea lui Marcus Cotonius Vindex, iar cel de-al doilea pentru sănătatea împăratului Severus Alexander (223 d.Hr). Materialele folosite de romani au fost mai târziu utilizate la zidirea monumentului arhitectonic monahal de la Cocoşu. Descoperirile enumerate l-au determinat pe istoricul Orest Tafrali (1939) să presupună existenta unei aşezări romane. Confirmarea acestei presupuneri a venit ceva mai târziu, când săpături noi au dat la iveală urme de locuire romană. La amenajarea lacului de acumulare din apropierea satului Horia s-au găsit dovezi incontestabile (o necropolă romană şi ceramică cu ştampila legiunii a V-a Macedonica) care dovedesc prezenţa unui castru roman. Cu siguranţă, acesta avea rolul de a apăra drumuri importante care străbăteau regiunea, inclusiv pe valea Taiţei. O dovedeşte descoperirea unei villa rustica, prima de acest fel din Dobrogea, cuprinzând gospodăria unui roman, cu dependinţele sale şi o mică necropolă. Pe perioada ocupaţiei otomane localitatea a continuat să existe, ea făcând parte din moşiile unui turc bogat, pe nume Tait, de la care se crede că ar fi rezultat numele văii şi apoi cel al satului.